…
ma tot gandesc ca trebuie sa ne apucam de zugravit. bleah! sunt doua situatii pe care le urasc, cand vine vorba despre casa, despre casa mea. nu-mi place sa (ma) mut si nici sa zugravesc. e drept ca se poate ca toata vina s-o poarte maica-mea, intrucat m-a terorizat toata copilaria cu pofta ei de a muta mobila si lucrurile prin casa, de dragul de a schimba aerul sau doar pentru ca “numai asa poti fi sigur ca nu ramane praf pe nicaieri”…
dincolo de sila, praful, curatenia de dupa si alte chestii tehnice care vin odata cu balamucul unei zugraveli, mai e si senzatia ciudata pe care o am cand ma gandesc ca toti peretii mei vor fi stersi de pete, scobituri, sparturi si urme ale unor intamplari din casa noastra. fiecare dintre toate acestea are cate o poveste si - cele mai multe dintre ele - sunt frumoase, dragi, ale noastre. as vrea sa ma revolt impotriva “randului lumii” si sa-mi spun ca nu-mi pasa si ca nu voi lasa nimic sa intervina in relatia cu peretii mei. si, totusi, ce ne facem… sunt urati, prafuiti, patati, obositi. intr-un tarziu, am votat. gata, zugravim! ne-am alinat suferinta cu o culoare frumoasa si bucuria ca vom scrie pe peretele mare si gol versuri din “coming back to life” (si, de data aceasta, nu cu un inel de argint).
ma gandesc, insa, ca nici sapte cai mici si verzi n-ar strica. ba chiar ar fi bineveniti. am putea vorbi despre si visa la ei ori de cate ori avem chef, fara ca asta sa ne arunce in grupul oamenilor neseriosi, imaturi si lipsiti de credibilitate…
PS: promit sa am grija de ei… sa-i hranesc, sa-i adap si sa-i scot si la plimbare, daca e nevoie. orice ar fi, ii fac headbangeri.
ca sa fie clar… aici vorbim despre caii verzi de pe peretii mei… sau cei sapte rockeri mici!!!!
Recent Comments