Taramul cu Smaralde Violet

…
sa vina dr. house! sa vina si cu wilson si cu toti prietenii lor! sa facem un diferential, vorba prietenului ciobanu. as vrea sa nu mi se mai intample sau daca asta nu se poate, as vrea sa inteleg de unde a venit chestia asta si cu ce se trateaza.

explic: gasesc astazi, intamplator, pe canalul cu fluture roz o emisiune cu grase, care vor sa se marite si se intrec intr-un concurs de slabit, a carui miza este rochia de mireasa. previzibil, castigatoarea pleaca acasa cu rochia pe care si-a dorit-o, nu inainte de a ne promite tuturor ca va continua dieta si antrenamentele. irelevant pentru ce vreau sa povestesc.
ma uitam la sfarsitul emisiunii cu pricina si ma amuzam pe seama miresei, care - sa ma scuze - era bondoaca de-a dreptul si care cu greu se inghesuise intr-un corset cu paiete. mirele astepta frematand. apare mireasa cea grasuta, vizibil emotionata si acoperita toata de volane. mirele tresare si el de emotie si… incepe sa planga. atunci mi s-a intamplat. mireasa izbucneste si ea in plans, mirele - cu lacrimile adunate in barba - o ia in brate si o pupa, iar eu… imi dau seama brusc ca stau in fata tv-ului si-mi trag nasu’ ca o mamaie penibila. in clipa urmatoare izbucnesc in hohote isterice, ma uit stanga dreapta sa vad daca m-a observat cineva si incerc numaidecat sa ma inteleg…

adica, de ce plangeam?! pentru ca pur si simplu imi vine sa plang cand vad alti oameni plangand?! pentru ca priveam un barbat plangand?! sau pentru ca plangea cand si-a vazut mireasa involanata, bondoaca si emotionata?! sau sa fi fost de la gandu’ ca si bondoacele sunt atat de iubite ca te apuca plansu’?!

eu zic ca e un simptom. asadar, sa vina cineva sa-l interpreteze!!! promit sa respect tratamentul pana la capat.

…
intr-o zi am inceput sa fiu mirosul greu dupa care trebuie aerisit indelung. nu cred sa fi fost aceeasi zi in care s-au rupt toate promisiunile. nu-mi mai amintesc decat ca blestemele lumii s-au dezlegat deasupra noastra si in miezul acelei zile s-a auzit urletul vrajitoarelor tinere si frumoase. nici cea mai frumoasa dintre ele nu s-a putut arata fermecatoare ochilor acelora. ochilor straini. ochilor de piatra.

au fost odata ca niciodata doi oameni, un drum si prea multe prapastii.

pink floyd HEY YOU
Asculta mai multe audio Muzica »

…
atunci cand ma satur de toate intamplarile previzibile din viata mea, de drumurile batatorite, de oamenii care nu mai surprind si de toate refrenele pe care le cant la petreceri… incep sa fac planuri. gasesc de fiecare data cate un alt loc spre care musai ar trebui sa plec, unde stiu precis ca as putea fi fericita. sau imi propun sa ma apuc de cine stie ce lucruri si indeletniciri care, in mod sigur, m-ar implini in feluri nebanuite. si planific pana la detalii ridicole tot ce ar urma sa mi se intample.
ca toti copiii din lume, pana intr-o zi am crezut ca daca planul e suficient de bine facut, dorintele se pot implini doar cu putina disciplina si rabdare. apoi a venit vremea cand am inceput sa observ ca numai o parte dintre dorinte se implinesc si ca implinirea lor se intalneste doar in unele (prea putine) puncte cu planul bine facut in prealabil. s-a intamplat si sa ma bucur de dorinte implinite, pur si simplu. no plan, no details… at all!
cand am timp si chef sa ma gandesc la asta, constat ingrijorata ca in viata mea se inghesuie o groaza de dorinte neimplinite si la fel de multe planuri bine facute.

as vrea sa fiu indeajuns de curajoasa incat, intr-o buna zi, sa incerc sa imperechez planurile cu dorintele mele neimplinite, intr-un fel care sa ma faca sa inteleg daca - pana la urma - nu ma pricep sa fac planuri sau imi doresc lucruri imposibile…?!