Taramul cu Smaralde Violet

…
ma gandesc deseori la tine si abia astept sa aflu ca aripile iti cresc putin cate putin. din cand in cand imi imaginez cat de frumos va fi cand iti vei lua zborul pentru prima data. cred ca pe atunci ranile se vor fi inchis toate, iar oamenii mari din jurul tau vor face liniste din nou. iti vor privi zborul impietriti si il vor povesti apoi celorlalti, ca pe cele mai frumoase povesti despre dragoste, despre prietenie, despre sinceritate, despre toate lucrurile curate pe care si le vor dori laolalta pentru tine.

n-am gasit nicio poza cu noi doua. dar pe toate celelalte, le-am facut poveste. o poveste frumoasa cu oameni si gargaritze.

mi-e tare dor de tine!
….

…
n-a durut deloc. dar deloc! zana mea buna e tare meseriasa.
m-am uitat la ea si am pufnit. e bondoaca si are doua radacini scurte si coroiate…. hmmm, speram sa fie mai spectaculos! si, totusi, ziua aceasta va ramane memorabila. e ziua primului meu molar de minte
… extras!

…
nu-mi amintesc exact cum a trecut saptamana asta. n-am dormit, n-am mancat, n-am gandit, n-am auzit, n-am iubit, n-am muncit, n-am vorbit. n-am facut decat sa astept sa treaca. n-a trecut. o zana buna a stat langa mine, cu coatele sprijinite de genunchi si falcile infipte in palme. mi-a explicat ca specializarea ei sunt dintii de lapte. nu ma putea ajuta, dar a ramas langa mine o vreme. pana cand vreun dinte de lapte a inceput sa se clatine undeva in lume si a trebuit sa ne luam ramas bun.

jumatate de cap zvacnea, ochii mi se impaienjeneau de durere si la fiecare treizeci de secunde mai luam o inghititura de apa. inutil.

intr-un tarziu, am ajuns la cabinet. acolo am intalnit-o pe zana buna a dintilor de oameni mari. s-a uitat la maseaua mea cu o oglinjoara mica si rotunda. avea o bagheta fermecata care vajaia incet si ma gadila usor. a facut cateva vraji si m-a trimis acasa.

nu mai durea nimic, asa ca m-am intors la dormit, mancat, gandit, auzit, iubit, muncit, vorbit… cu prima masea pansata si saracita de nerv.