drumul plin de ciocolata…

purple stories No Comments »

… catre un castel alb!…

habar n-am la ce m-am gandit inainte sa adorm si nici ce anume din mine sau gandurile mele au putut da nastere unui vis ca asta. de dimineata, cand m-am trezit, imi aminteam si alte detalii. acum n-a mai ramas decat asta: urcam pe munte, pe o carare de ciocolata catre un castel alb.

m-am documentat (eh unde?! pe google evident!) si in principiu e de bine. da’ chiar si daca n-ar fi fost… as vrea sa mai visez o data. nu de alta… sa zicem ca un castel alb as gasi pe undeva prin lume, dar drum de ciocolata de unde iau?!

Tags: , , ,

de ce sa fie simplu…

purple stories No Comments »

cand poate fi cu mult mai complicat…?!

am o teorie destul de bine dezvoltata despre dezamagiri. retorica ma ajuta din plin, deci nu-mi ramane decat sa explic in stanga si-n dreapta ca, de fapt, dezamagirile sunt intotdeauna direct proportionale cu asteptarile. bun. pai atunci, totul pare simplu. cu cat astept mai putin sa mi se intample cutare sau cutare lucru, cu atat mai putin dezamagita voi fi daca acelasi cutare si cutare nu se intampla.

pare intr-adevar foarte simplu. e drept insa ca e nevoie de mult exercitiu. mai ales daca pornesti de acolo de unde simti si cele mai marunte mizerii ca pe niste ciupituri, care nu lasa urme, dar te incomodeaza o vreme.
daca ar fi sa fac o recapitulare, in ceea ce ma priveste, s-ar putea spune ca performez la nivel avansat cand vine vorba de teoria asta. de-a lungul timpului s-au cernut dezamagirile, s-au asezat pe categorii, grade de dificultate, intr-o clasificare pe care probabil as putea s-o asez pe hartie.

si, totusi, exista intamplari si oameni care nu se lasa aranjati in nici un fel de repartizare pe criterii. sa fie poate pentru ca oricat de animale am fi, avem nevoie de ancore sociale sau culturale care sa ne ajute sa formam opinii cat mai minunate despre sine? sau poate pentru ca, pur si simplu, exista oameni slabi si oameni puternici?

habar n-am. stiu sigur doar ca uneori mi se pare ca am prea multe probleme. si atunci cand obosesc atat de tare, ma intreb - asa cum faceam in copilarie - daca si tu simti la fel ca mine? daca si tu vezi albastrul la fel cum il vad si eu, daca mirosul de tocanitza e la fel si pentru tine, daca ne bucuram la fel…. bla bla. probabil ca nu. daca prin ochii tuturor s-ar vedea la fel ca si prin ochii mei, probabil ca am fi toti foarte buni prieteni, intr-o “cea mai mare gasca” din cate s-au vazut, n-ar mai exista mari asteptari si, deci, nici mari dezamagiri.
dar chiar si atunci am avea o multime de probleme. unde ar putea o atat de mare gasca sa bea o biere impreuna sau sa-si serbeze o zi de nastere? unde punem atat de multe corturi cand plecam la mare?

neaaah… mai bine ramanem divizati asa, pe grupe si categorii, intr-o uriasa clasificare. sa stea fiecare la scara lui. cine are nevoie de atatea probleme?

Tags: , , ,

acu’ daca am blog, pot sa stau cu voi la masa?!

Uncategorized 2 Comments »

ce bine! ce bine! am si eu blog… nush ce sa zic, e ca si cum mi-as fi cumparat o pereche noua de pantofi si, desi percep ridicolul pana in detaliile cele mai fine, nu ma pot abtine si ma holbez la picioarele mele in toate vitrinele. he, he… ce frumosi sunt pantofii mei!

Tags: , ,
Designed by NattyWP Wordpress Themes.
Images by desEXign.