Taramul cu Smaralde Violet

…
ma gandesc deseori la tine si abia astept sa aflu ca aripile iti cresc putin cate putin. din cand in cand imi imaginez cat de frumos va fi cand iti vei lua zborul pentru prima data. cred ca pe atunci ranile se vor fi inchis toate, iar oamenii mari din jurul tau vor face liniste din nou. iti vor privi zborul impietriti si il vor povesti apoi celorlalti, ca pe cele mai frumoase povesti despre dragoste, despre prietenie, despre sinceritate, despre toate lucrurile curate pe care si le vor dori laolalta pentru tine.

n-am gasit nicio poza cu noi doua. dar pe toate celelalte, le-am facut poveste. o poveste frumoasa cu oameni si gargaritze.

mi-e tare dor de tine!
….

e intuneric, doi oameni stau inghesuiti pe balcon, trag silentios din tigarile aprinse si cu urechile ciulite incearca sa descifreze zgomotele care se aud din casa.

au cearcane adanci, sunt epuizati si isi soptesc unul celuilalt intrebari despre lucruri la care nu se gandisera niciodata pana atunci. se roaga ca linistea din casa sa se prelungeasca pana dimineata. fac pauze lungi, apoi isi continua conversatia. recapituleaza intamplarile ultimelor zile si se felicita pe furis ca au reusit sa treaca peste toate cu bine. fiecare propozitie e indelung dezbatuta si sustinuta cu argumente solide si coerente.

e greu, e foarte greu! e mult mai greu decat isi imaginasera. ii bucura totusi gandul ca sfarsitul tuturor nelinistilor e aproape. n-au stat nici un minut in ziua care tocmai se incheia. sunt atat de multe de facut intr-o astfel de zi. si gandul asta ii infioara. cum ar putea face fata unor asemenea incercari in fiecare zi?! pentru totdeauna… sunt speriati, se simt nepregatiti, neputinciosi si vinovati, ba chiar furiosi uneori si doar timid incearca sa-si aline unul celuilalt egoismele din cuvintele pe care si le spun.

se face dimineata, iuresul reincepe. e mai usor cu fiecare dimineata, pentru ca amandoi stiu tot mai bine ce au de facut. se face din nou seara… e intuneric, cei doi oameni stau din nou inghesuiti pe balcon, trag silentios din tigarile aprinse si cu urechile ciulite incearca sa descifreze zgomotele care se aud din casa.

in casa e un patut, iar in patut e o zana…

un pui de om care a zambit in fiecare zi ori de cate ori cei doi oameni s-au simtit la capatul puterilor. le-a pipait ochii ori de cate ori privirile au incercat sa coboare… infrante. i-a prins de mana de fiecare data cand au crezut ca s-au impiedicat.

din casa nu se aude nici un zgomot. puiul de om a adormit, iar cei doi oameni isi zambesc fericiti. au invins! se vor trezi in dimineata urmatoare, vor deschide ochii si primul lucru pe care il vor vedea va fi zambetul netulburat si pofticios (dupa un biberon cu lapte cald) al puiului de om. vor munci si mai mult in ziua care va incepe. vor sacrifica lucruri, intamplari sau bucurii pe care le credeau de neinlocuit… doar pentru un zambet netulburat si pofticios… pregatindu-se pentru cea mai frumoasa zi, in care zambetul puiului de om va semana cu unul dintre ei.

…

“ce mult ma bucur ca te vad… esti foarte frumoasa. habar nu aveam ca se poate sa fii atat de frumoasa!”… imi amintesc ca mi-am spus in gand cand te-am vazut pentru prima data.

nu stiu sa aleg cuvinte pentru toate starile frumos colorate pe care le-ai starnit in mine… stiu doar ca sunt toate la locul lor atunci cand razi sau cand dormi.

ce bine ca nu mai putem fi slabi, confuzi sau neputinciosi. si intr-o zi vei fi puternica…. mai puternica decat noi toti la un loc astazi, cand nu putem face decat sa oprim zgomotul oamenilor mari din jurul tau… trebuie sa fie liniste si senin doar pentru tine!

ssssst! faceti liniste, gargaritzei noastre au inceput sa-i creasca aripi…