Taramul cu Smaralde Violet

ma intorc la jurnalul meu, asa cum m-as intoarce la un prieten vechi si bun. in ultimele luni, s-au intamplat cu mine atatea lucruri… care m-au luat pe sus, m-au dus cu ele, ba chiar au dat si de pamant cu mine, uneori. numai ca despre asta, om vorbi altadata.
m-am intors, asadar, la randurile mele si la gandurile, pe care - probabil - voi avea tot mai mult timp si chef sa le impart in cuvinte.

si cu asta… basta! destul cu introducerea, ma avant cu totul in ceea ce voiam sa povestesc.

a fost o dupa-amiaza frumoasa, cu soare. am leganat “brotacutza” prin parc, ne-am uitat la soare printre crengile inca golase, ne-am uitat la oameni si la tencuieli batrane. in fine, am facut tot ce-i vine omului sa faca, atunci cand iese la plimbare.
apoi, am iesit din parc. sa cumparam un covrig si cateva saratele. dupa pofta si gust. si cum mergeam noi asa, cuminti, pe trotuar… hop! ne pomenim opriti de un domn in varsta. cu haine vechi si neingrijite, cu barba crescuta si ochii mici, rotunzi. batranul se uita la mine, apoi la margarit. ridica degetul catre fata fiecaruia dintre noi (in aceeasi ordine in care ne privise) si zice asa:

- O frumoasa si un inteligent!

si a plecat. noi doi ne-am continuat drumul, cu gurile ranjite pana la urechi. mosu’ avea PR in instalatie, cat nu incape in niciuna dintre programele smechere ale facultatilor cu titulaturi pompoase. in cinci cuvinte si tot atatea secunde.

pentru prima si ultima data (probabil), am ras cu pofta cand cineva ne-a spus, privindu-ne in ochi… ca eu par proasta si margarit urat!

ce drag imi e de luna asta… decembrie! stiu, asta nu ma face speciala in niciun fel. dar asa de mult as ruga-o pe luna asta sa ramana mai mult decat scrie in calendar. numai ea stie sa-i convinga pe oameni sa poarte de grija celorlalti, in cele mai frumoase feluri. doar ea ne opreste din furtuni si ne invata sa cautam si sa cerem daruri, impacari, zambete dupa indelungi nepasari, strangeri de mana care nu lasa cuvintele sa spuna mai mult, mirosul din Ajun si mesele pline de oameni buni si bunatati de Craciun.

in cateva ore se insereaza din nou. imi place cum ne impinge iarna in pat… devreme. si imi place cum ma apara de frica si de frig, plapuma si mana lui lenesa, aproape adormita pe spatele gol. nu stiu sa explic mai bine decat Bacovia. ma duc sa-mi fac un ceai si las chitara sa povesteasca in locul meu. despre alti oameni, alte iubiri si alte ierni.

mi-e liniste acum. asa ca, un Craciun cu “sclipici”, tuturor, fara exceptie!

Nicu Alifantis-Decembre
Asculta mai multe audio Muzica

PS: iarna asta nu se smiorcaie nimeni, da?! iar bradul din titlu… tot il fac odata si odata. si o sa-i mai adaug niste felii de portocala si grapefruit, asa cum am vazut undeva. ca tare frumos ii mai sedea!

stiu ca toata lumea e cu nervii in batista. stiu ca nimic nu e suficient de repede si indeajuns de bun. n-avem guvern, n-avem bani, n-avem rabdare. stiu toate acestea si inca altele cateva pe deasupra. asa, si?!
ieri a nins. a nins si azinoapte si ninge si azi. zapada nepatata din curtea noastra minuscula ma decupeaza de toate neajunsurile lumii. ma bucur ca un copil mic. mi-am dorit din tot sufletul ninsoarea asta. am visat-o si-am asteptat-o, asa cum o asteptam in copilarie, cand incalecam sania din lemn cu talpice de argint. tata avea obrajii inrositi de joaca si doar din cand in cand oprea sania, sa-si mai aranjeze pe degete manusile din lana. chiuiam si ma inecam in hohote de ras, inveselita de gerul iernii, care-mi aducea mereu atatea bucurii.

azi imi vine sa impodobesc bradul. si as arunca in cuptor si o oala cu sarmale. anul asta nu mai am rabdare sa astept Craciunul. n-a fost cel mai frumos an din viata mea. nici cel mai greu. stau cuminte langa soba si-mi imaginez in cele mai fine detalii cum vor fi Craciunurile noastre viitoare. abia acum imi vine sa topai de bucurie. nu-mi vine sa ma mai supar pe nimeni si nici sa ma mai necajesc din orice fleac. sunt asa de multe lucruri de pus la punct. o sa fim asa de ocupati. n-o sa avem timp pentru unele si bani pentru altele. n-o sa stim cum sa ne descurcam cu toate si o sa fie greu sa radem tot timpul. si, totusi, in sufletul meu s-a asezat o liniste pe care n-o inteleg si n-o cuprind pana la margini, dar pe care o iubesc nespus. sufletul meu, altminteri destul de sperios, si-a facut culcus in zapada asta frageda… pe care o detesta toata lumea.

precis n-am sa uit niciodata iarna asta. si ce bine ca e alba si stralucitoare! pe asfalt nu s-ar fi inchegat amintiri la fel de frumoase. mmm! si ce de bunatati sunt gata sa gust. si ce de oameni sunt gata sa strang in brate. hai, sa ne grabim cu treburile de sfarsit de an! hai sa ne prefacem ca Mos Craciun o sa vina pe bune! hai sa ne facem cazemate din zapada si sa azvarlim cu felii de mar si portocala in ibricele cu vin fiert si scortisoara. hai sa ne povestim vietile la usa cuptorului si doar din cand in cand sa ne oprim… sa aplaudam cozonacii!

hai ca nu mai am rabdare!