am simtit de dimineata ca nu e o zi reusita. m-am trezit greu si, dupa o ora doar, imi era somn din nou. pseudo-oboseala asta ma obliga sa fac putin si sa ma gandesc mult. si asta nu e bine! clostile nu au nevoie sa gandeasca. nu le foloseste la nimic. clostile trebuie sa cloceasca… cat mai impacate. iar eu azi, m-am trezit o closca neimpacata! si ma sperie aproape fiecare lucru pe care trebuie sa-l fac. si urasc sa-mi fie frica. de orice.
nu vreau sa ma schimb in niciun fel, se poate? adica, nu sunt pregatita sa ma schimb. vreau sa raman fix asa cum sunt si vreau sa adaug tot ce urmeaza, la ceea ce exista deja. fara sa inlocuiesc. nu sunt pregatita sa inlocuiesc nimic. i-am spus si iubitului meu. i-am spus in cuvinte. ca nu sunt pregatita sa ma port ca un om mare. nu m-am plictisit sa-l iubesc si nici sa ma iubeasca ca un pusti. nu m-am plictisit sa ma indragostesc de el din cand in cand. nu m-am plictisit de prietenii mei si de felul dezorganizat in care intelegem sa traim impreuna. vreau sa plec oricand… oriunde! si daca imi vine sa ma revolt nejustificat, vreau sa pot s-o fac fara ca asta sa para deplasat. nu vreau sa incapa viata mea in niciun rost al oamenilor seriosi. nu vreau sa-mi tund parul scurt (pentru ca asa e mai comod), nu vreau sa merg la mare in cap aurora (pentru ca e liniste seara pentru copil), nu vreau sa fac piata in aceeasi zi a saptamanii, nu vreau sa folosesc farduri mai pastelate, bijuterii mai discrete si, in general, nu vreau sa fac nimic din ce nu am chef sa fac, pentru ca nu simt nevoia “sa dau bine”.
de azi dimineata plang din ora in ora. pentru ca nu ma multumeste nimic. pentru ca asa intelege sa se revolte o closca. pentru ca sunt fericita asa cum sunt deja si cred ca viata noastra a fost mereu pregatita si incapatoare pentru “a treia jumatate”. chiar si pentru a patra. asa ca nu vreau sa astepte nimeni de la mine sa incep sa ma port ca un om mare… cu copil! it’s just not going to happen!
Ai sa umbli cu hainele patate de morcovel si dupa maxim trei zile n-o sa-ti pese (garantat!), ai sa plimbi cainele de plastic prin fata blocului cand o sa se plictiseasca stii tu cine de treaba asta, o sa te referi la oameni ca la “nenea” si “tanti” (ba da!, pentru ca copilul trebuie sa invete sa spuna cine i-a dat ciocolata in parc), o sa dai “goofy” pe google. Deci n-ai nicio sansa sa te porti ca un om mare. Cat despre Cap Aurora, nici macar nu exista. Au inventat-o bunicii nostri ca sa ne pacaleasca cand fugeau cu banii de ceare la Amara. Singura problema, daca poate fi considerata asa, e ca o sa apara cineva way cooler than you. Ti pup nespus.
stimate hoffman, trebuie sa intelegi ca atunci cand semnezi cu pseudonime din astea, ma trimiti cu gandul la niste vremuri care, zau, nu-ti ofera niciun pic de credibilitate. asa ca, tocmai cand ma impacasem cu morcovelu’, catelu’ de plastic si”nenea” si “tanti”… m-am hotarat sa nu te cred
te pup si eu cu drag!
Dragutza closca, am impresia ca ti-am spus ceva de genul asta. E POSIBIIIL pentru ca asa vrei. Si crede-ma, iti vei dori tot ce ti-ai dorit si pana acum pentru tine si pentru inimioara ta. Intensitatea cu care ai iubit si ai simtit pana acum poate creste daca asta iti doresti. Inchipuie-ti pe cineva care danseaza hula hoop. Momentul in care primeste un cerc, pe langa celelalte, nu e unul in care se opreste tot… e doar unul in care totul incetineste pentru scurt timp, ca mai apoi dansul sa continue in acelasi ritm, dar poate chiar mai spectaculos.
In sprijinul celor afirmate de tine, ori de cate ori deschid gura in propria mea casa, produsul unic de conceptie incepe argumentatia cu “nu nu nu!”. Credibilitatea nu s-a numarat niciodata printre ambitiile mele, mai sus era o descriere, o felie pulsand de viata (domestica).
cum stii tu, Magda… muah!
@hoffman, e o felie de viata din care inca nu m-am obisnuit sa mi te imaginez gustand. pfuah! iar produsul unic de conceptie vorbeste deja… asta chiar ma copleseste!
Vorbeste, are preferinte la tzoale si la margele, si-l striga pe Bote cand il vede la teve. Mie imi zice mama, ca stie ca nu merge cu vrajeala, si lui tat’su ii zice tati, ca la el tin fazele astea. Citeste revistele glossy pana le toceste si pupa baietii in parc. Daca pune mana pe-un mobil, nu-l mai lasa juma de ora. Stiu, si noi ne intrebam cu cine seamana…
mama, nene…. ce ma asteapta!
You will always have Paris, kid! :))
Sau Bd. Carol, sau Vama, sau Maramures…. ce vrei tu… si ce conteaza.
E replica favorita a unui prieten. Cam melancolica, dar parca nu asa de finala.
Relaxeaza-te! Pun pariu pe ce vrei tu ca nu vei renunta la bijuteriile mari. Si daca iti tai parul, tot cool o sa arati.
Te rog, nu mai plange. Ca plang si eu. Serios. Habar nu am de ce ma faci sa plang. Tu?
@adriana - nu vreau sa planga nimeni, nici macar eu. da’ vezi tu cum e revolta asta a clostii?! te face doar sa plangi si nu sa te revolti :))
propun sa ne vedem cat mai curand, sa lamurim aspectele astea complicate. si te mai astept pe aici. promit sa strecor si cate un banc, o gluma, ceva de ras, orice… gasesc eu ceva, promit! te pup.