ma intorc la jurnalul meu, asa cum m-as intoarce la un prieten vechi si bun. in ultimele luni, s-au intamplat cu mine atatea lucruri… care m-au luat pe sus, m-au dus cu ele, ba chiar au dat si de pamant cu mine, uneori. numai ca despre asta, om vorbi altadata.
m-am intors, asadar, la randurile mele si la gandurile, pe care - probabil - voi avea tot mai mult timp si chef sa le impart in cuvinte.
si cu asta… basta! destul cu introducerea, ma avant cu totul in ceea ce voiam sa povestesc.
a fost o dupa-amiaza frumoasa, cu soare. am leganat “brotacutza” prin parc, ne-am uitat la soare printre crengile inca golase, ne-am uitat la oameni si la tencuieli batrane. in fine, am facut tot ce-i vine omului sa faca, atunci cand iese la plimbare.
apoi, am iesit din parc. sa cumparam un covrig si cateva saratele. dupa pofta si gust. si cum mergeam noi asa, cuminti, pe trotuar… hop! ne pomenim opriti de un domn in varsta. cu haine vechi si neingrijite, cu barba crescuta si ochii mici, rotunzi. batranul se uita la mine, apoi la margarit. ridica degetul catre fata fiecaruia dintre noi (in aceeasi ordine in care ne privise) si zice asa:
- O frumoasa si un inteligent!
si a plecat. noi doi ne-am continuat drumul, cu gurile ranjite pana la urechi. mosu’ avea PR in instalatie, cat nu incape in niciuna dintre programele smechere ale facultatilor cu titulaturi pompoase. in cinci cuvinte si tot atatea secunde.
pentru prima si ultima data (probabil), am ras cu pofta cand cineva ne-a spus, privindu-ne in ochi… ca eu par proasta si margarit urat!
Alomita, macar i-ati dat ceva omului? Asa, pentru pofta cu care ati ras?
Si daca s-a oprit in fata voastra, sa stii ca a facut-o pentru ca impreuna aveti… acel “je ne sais quoi” al unui cuplu.
ah, magda, n-am apucat sa-i dam nimic. sincer, nici nu mi-a trecut prin cap. iar pentru “je ne sais quoi”… iti multumesc. m-am emotionat. te pup cu drag!