in urma cu o luna credeam ca sunt pregatita sa ma intorc la toate lucrurile pe care
le-am lasat balta intr-o buna dimineata.
habar n-aveam insa ce greu va fi sa ma impac cu cele doua zile care au urmat acelei dimineti. soaptele sugrumate, strangerile in brate cu ochii stransi de mahnire si dintii inclestati de furie, cuvintele mereu nepotrivite, zambetele stalcite si sufletele negre, privirile resemnate, umbletul stins prin casa, ridurile atat de mult adancite si consolarea, pe care o asteptam vinovati, nestiind ca ea nu avea sa vina niciodata.
nu-mi vine sa ma pierd in amestecuri pretioase de cuvinte, pentru ca asta oricum nu ne-ar aduce mai multa liniste. n-am inteles nici eu pana la capat in ce feluri m-a schimbat despartirea asta, asa ca nici macar nu vreau sa incerc sa explic cuiva, ceva despre asta.
voiam doar sa las aici cateva randuri, pentru mai tarziu. cand o sa incerc sa-mi amintesc cum am mers mai departe.
am inceput sa scriu despre asta azinoapte tarziu, in patul meu dintr-un spital din Bucuresti si as fi vrut sa las aici tot ce-am scris, fara sa para niciun pic patetic. am “cantarit” putin, am sters mult si m-am intors la gandurile mele. intai am zambit, pentru ca l-am inteles la fel de bine atunci, ca si azinoapte, cand nu mai stateam pe marginea patului. apoi, mi-am amintit si m-am gandit la foarte multe dintre lucrurile care ma fac sa plang.
mi-am amintit si de dimineata aceea. inainte sa plec sa ma fac om mare, am ascultat piesa asta si am simtit ca aude tot ce-i spuneam in gand.
multumesc!
Queen - Who wants to live forever
Asculta mai multe audio Muzica
Recent Comments