in urma noastra, linistea fierbinte a unei dupa-amieze de joi si toate tacerile de pana atunci au ramas acolo… sa doara si sa sfarseasca pentru totdeauna tot ce ne-a legat fizic de el. drum bun!
astazi n-am toate cuvintele cu mine. s-au involburat in mintea mea, asemenea zatului de cafea, pe care cineva l-ar fi zgandarit cu lingura prin toata ceasca. astept cuminte sa treaca si apoi am sa scriu o poveste despre cum m-am facut eu om mare, in doar doua saptamani.
vineri
10:45 p.m
– ce faci, mah, te-ai culcat?
– aproape… sunt ametit.
– hai sa bem niste beri… 11:05 p.m
cristi si cristina intr-o masina mica…
– cristi, as merge la mare, sa vad cum rasare soarele!
– cristina, ce-mi propui?!
– dau doua telefoane si plecam… ce zici?!
sambata
04:03 a.m
o cafea buna, asteptand un rasarit pe meritul eforturilor de a ramane treji pe autostrada, o voma de combinatii cocalaresti, in context vama veche. n-am stat decat o ora si ne-am carat la locu’ nostru.
as vrea sa cer iertare tuturor aparatorilor mediului si protectorilor mediului marin.
mi-am bagat crocodilii in mare, ba chiar am inotat cu ei. numai ei, crocsii mei, au putut sa-mi apere corpul de senzatiile bizare, provocate de sutele de pesti si pestisori, care se gudurau pe langa si pe sub picioarele noastre. iaaac! nu pot… jur, am incercat! stateau cuminti in nisipul de pe fundul marii si abia cand paseam, se zbateau s-o zbugheasca in alta parte. nu mi s-a intamplat niciodata sa ma intalnesc cu atatia pesti deodata si… nici nu mai vreau.
din restul, din toate, mai aduceti-ne inca un rand!
pe fereastra masinii. am plecat devreme. mai devreme ca oricand. ne era atat de dor si, totusi, am fi ramas pentru totdeauna pe drumuri. pentru ca eram impreuna, aveam cu noi niste beri reci si toate motivele sa nu mai vrem sa ne intoarcem. nimeni nu avea nimic mai bun de facut, iar zilele care ma asteptau si linistea lor ma faceau sa zambesc de una singura pe bancheta din spate. am mai desfacut o bere si am asortat-o numaidecat cu o tigara. prin parbriz, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, “mimau” pescarusi pentru soferii de pe sensul celalalt.
dupa o vreme, ne-am desprins de oameni si am intrat pe drumul ingust care duce spre plaja noastra. lanurile crescute salbatic se desfaceau parca in fata noastra, iar eu incercam cu ochii impaiejeniti sa inteleg unde se termina cerul si incepea marea. piesa pe care o puteti asculta si voi se auzea in boxe, asa cum se intampla in toate diminetile care ne-au prins impreuna si am simtit cum ni se face dor in acelasi timp de betiile fara noima si nepasarea somnului de dimineata, in nisip. prin luneta am vazut cealalta masina, plina cu oamenii pe care-i iubesc. cred ca erau de vina berea si cadura sau poate combinatia dintre ele. pentru cateva secunde, am avut senzatia ca totul incetineste in jurul meu si aveam timp sa ma uit suficient de mult la fiecare loc pe langa care treceam.
apoi, nimic iesit din comun. noi tolaniti in scaune de panza, corturile care ne asteapta cuminti in fiecare seara sa tragem fermoarele si sa adormim, opaite cu greu aprinse sub pahare de plastic, vantul care ne usuca hainele si pielea poleita cu soare, mancare indelung mirosita, paine cu nisip, “licurici electrici” - care sa ne sperie noaptea cand facem baie si legatura invizibila dintre noi, ferita de relele lumii, sub umbrarul pe care l-am cumparat impreuna.
as da locul meu din spate pe cel de la volan si as fi gata de plecare in doar zece minute. saptamana viitoare insa am drum important de facut (o sa explic mai tarziu ce si cum), asa ca mai dau o data play, ma holbez la trei fire groase de floarea soarelui, pe care le-am primit ieri si apoi zvant dorul de mare cu pozele de anul trecut.
nu-i asa ca nu mai e mult si mergem sa vedem cum se termina cerul in mare?
Later edit: hai sa ne uitam impreuna la poze, zic!
nisip…
bucata de scaun si scoici evantai…
o anutza draga draga si toata marea in spatele ei…
si, in culise, za one and only… madona!
soarele culcandu-se pe dupa corturile noastre…
de vorba, in trei…
omul care daca nu face poze, rade… asa!
un moldovean… ce pipa lui!
ne batea vantul departe de oameni…
luna si, desigur, stelele…
la soare, un baiat cu casti…
cu fundu’ in cort si ochii in mare…
asa se uita marea la noi…
vedere de la… buda!
si, inainte de plecare, un val cu nisip…
"Come on, Pooh! Let's get some fresh air, Piglet said, taking Pooh by the hand. I'm sure we'll think of something..."
("Winnie the Pooh and the Butterfly Wings", Sleepy Stories, Lisa Ann Marsoli)
Recent Comments