Taramul cu Smaralde Violet

…
o palarie neagra. cu boruri ample si o panglica lata, care sa fluture cuminte si eleganta in urma mea, asa cum se intampla cu toate panglicile palariilor lui Audrey Hepburn.

o carte. sa ma invete sa am mai multa rabdare. pot sa muncesc. pot sa ma reinventez. pot sa fac un scop din asta, dar nu pot sa astept.

inversunare. sa ma las de fumat si de alte vicii care au inceput sa-mi otraveasca noptile. desi nu-mi amintesc sa le fi permis asta.

o oglinda. in care sa ma privesc inainte sa plec.

calauze pricepute. care sa-mi usureze calatoria, macar o bucata de drum. nu de frica, ci de plictiseala.

putere. sa renunt la toate cele ce ma impiedica sa plec chiar acum sa caut o palarie neagra. cu boruri ample si o panglica lata, care sa fluture cuminte si eleganta in urma mea, asa cum se intampla cu toate panglicile palariilor lui Audrey Hepburn.

si de cineva care stie sa-mi povesteasca frumos. despre ce va ramane in urma mea, cand toate acestea vor fi terminate. si asta doar pentru ca n-o sa am chef nici macar sa intorc privirea.

…
vorbesc cu o prietena buna care-mi spune ca vremea de afara si fulgii dolofani o imping de la birou, spre casa, sa impodobeasca bradul. mai umplu o cana cu ceai, dau replay si ma intorc in coltul meu de casa. de dimineata, cu o mana m-am spalat pe dinti si cu cealalta am observat ce multe fire albe stralucesc in parul meu. parul meu pe care nu mai vreau sa-l vopsesc. pentru ca vreau sa traiesc si mult si bine. pentru ca nu mai fumez, nu mai iubesc pe ascuns si nu mai stiu cum arata strazile pietruite din bucuresti la ora patru de dimineata. nu ma mai cazez la hamac si nici nu mai beau din acelasi pahar cu oameni pe care nu-i cunosc. imi doresc prea multe pentru mine si ceilalti si asta ne oboseste pe toti in aceeasi masura. nu dorm bine noaptea si nu mai observ cand e soare dimineata. nu-mi amintesc cand m-am plimbat ultima data intamplator, stiu sa gatesc tot mai multe feluri de mancare si nu mai incap in jeansii mei preferati.

imi vine sa trag fermoarul la cort, sa ma intind pe burta, sa caut in nisipul umed bocancii ingropati aseara si sa trag in piept aerul rece de mare aurie. sa astept sa imi aduci o cafea, sa-mi innod intre timp degetele in parul matuit de sare si nisip, sa nu stiu de unde se aude piesa asta si sa nu-mi pese ca nu poti sa te lasi de fumat.

mai umplu o cana cu ceai, dau replay, ma intorc in coltul meu de casa si incerc sa gasesc locul unde s-au complicat toate. eu, noi, diminetile, duminicile, iubirea inventata intr-o noapte, plecarile neasteptate cu masina, fericirea pe care n-a pariat nimeni…

demult, am scris cuiva cateva randuri despre o virgula. o virgula pe care n-o mai astepta nimeni, o virgula care a schimbat totul. o virgula fara de care punctul de deasupra ei nu ar fi fost decat un semn de punctuatie. banal si previzibil.

B.B. King - The thrill is gone
Asculta mai multe audio Muzica »

…
am observat ca oamenii frumosi pretuiesc mult “a simti” si prea putin “a vorbi despre ceea ce doar se simte”. am observat ca oamenii frumosi nu sunt toti oamenii care imi plac mie (egocentrismul infantil ma face sa permit aceasta redundanta pana la capat, pardon!). am observat ca oamenii care imi plac cel mai mult vorbesc putin despre ei si atunci cand vorbesc despre altii, ma emotioneaza, fortandu-ma sa-i admir. am observat ca modestia se insoteste cu oamenii care reusesc sa zboare foarte sus si care pot vedea pana departe. mult mai departe decat cei mai multi dintre noi. imi place sa ma holbez uneori la ei, pana in suflet. acolo unde nu mint, nu uita, nu iubesc pe furis si plang sau rad de dragul celorlalti.

oamenii vor sa-si explice iubirile si fericirea. femeile frumoase tin cu orice pret sa ne spuna ca sunt frumoase, iar noi lamurim in fiecare zi lucruri de tot felul, risipind cuvinte pentru ceea ce poate fi privit. lesne si suficient. iar in conversatiile care inca dor au ramas goluri, pe care le-am umplut exact cu ce nu trebuie. eu si tu, ei, noi sau doar ea.

iubirile, oamenii si legatura invizibila dintre ele. drumul pietruit si salciile fragede de pe marginea lui. o tigara irosindu-se intre degetele tale si vantul care imi incurca parul. o camera galbena care ne astepta si o familie de pisici tolanindu-se in iarba. gradina plina de pitici, curcubeul de la marginea padurii si usa cojita a unui hotel pe care-l stim numai noi. ziduri batrane aurii si fanul cosit in soarele unei seri de august. asfaltul incins care mirosea a tei, asemenea ceaiului pe care-l bem din cand in cand in casa bunicilor tai.

cateva corturi si printre ele oameni care-si sarbatoresc intalnirea. marea linistita, cafeaua fierbinte cu prea mult zat, picioare amortite in hore si bucuria unui soare rosu pe care nu il iubesc singura. ele trei intinse pe o plaja, privind stelele cu palmele si ochii. toate paharele de vin care s-au spart, trezind vecinii neingaduitori si chitarile care ne-au unit in diminetile la care vrem mereu sa ne intoarcem.

din cand in cand ma opresc sa privesc de pe margine. imi place sa privesc drumul acesta serpuind si imi place sa ma bucur in gand ca mergem impreuna, tinandu-ne de mana. si chiar daca o sa ne amorteasca mainile candva, promit sa ma organizez de-o sfoara, cu care sa va leg de mine.

sa nu cumva sa ne ratacim pe intuneric.