Taramul cu Smaralde Violet

iupiiiii! fix asta imi vine sa strig. pentru ca sunt in fiecare zi exact ce sunt, nici mai mult nici mai putin. ce bine ca nu imi vine niciodata sa fabric povesti pe care sa le repet celor din jurul meu, incercand sa-i conving ca sunt cea mai misto si ca viata mea e un model pe care ar trebui sa-l invidieze si catre care ar trebui sa tinda toti cei pe care ii cunosc. ce bine ca am prieteni si nu e nevoie sa-i insir cu nume prenume de cate ori am ocazia, doar ca sa sa vada de departe ca sunt sociabila, funny, desteapta si pe merit apreciata. ce bine ca mitza mea e doar neagra, are patru picioare si un cap… in rest, se comporta fix ca toate celelalte mitze de pe fatza pamantului. ce bine ca muzica pe care o ascult nu e cea mai tare, ce bine ca locurile in care merg nu sunt cele mai cool, ce bine ca mai sunt si altii care fac lucruri absolut bestiale, ce bine ca exista lucruri pe care le pretuiesc, le admir cu toata sinceritatea si - guess what?! - nu fac parte din mine sau din viata mea. nu ma simt niciodata o insula de “prea misto” intr-o mare de oameni mici si prosti care nu pot intelege cat de complicata e viata mea.

mi se pare absolut ok sa ne dorim toti sa fim mai buni, mai frumosi si mai misto. da’ sa nu incetam nici o secunda sa credem despre noi ca suntem un mare noroc pentru planeta asta si ca ficusii din bucuresti nu se mai dezvolta, daca nu ne dam cu parerea despre asta, hmmm… mi se pare cam mult.

asadar, ce bine ca nu trebuie sa conspectez vietile celor din jurul meu ca sa gasesc cate ceva de spus despre mine. am o biere de dat si chiar o s-o dau, pentru ca a dracului de dureroasa e treaba asta cu “suntem prea misto”…
mi-e mila! cand ma gandesc la tine e ca si cum as vrea sa casc si sa sughit in acelasi timp… absolut oribil!

si pentru ca exista si ganduri bune printre toate acestea, cel mai tare imi vine sa ma bucur pentru ca durerile tale se trateaza… e adevarat, cu pastile!

nu mai sunt scame ca pe vremuri… si nici pete pe pereti despre care sa poti vorbi o noapte intreaga…

“Let us celebrate our similarities, not our differences…” Lobsang Rampa

fara sa bagam de seama, in seara aceea ne imbracasem la fel. aveam maieuri (pot sa zic asa si nu maiouri, da? va rog, e blogu’ meu la naiba!)… deci, maieuri cu bretele subtiri de un crem absolut identic si jeansi negri suflecati pana sub genunchi. in spatele nostru era un foc urias si o adunatura de oameni galagiosi, pe care noi ii iubeam nespus si de care ne despartisem doar ca sa ne balacim cu picioarele in apa. ne feream de valuri asa cum fac copiii cand vad marea pentru prima data. si atat. n-a fost nimic mai mult. ne-am intors la ceilalti si ne-am petrecut vacanta mai departe. habar n-aveam pe atunci ca imi voi aminti cu atat de multe detalii cat era de tanara, frumoasa, buna. credea in ea mai mult decat in orice altceva si ne arata in fiecare zi ca nu e nimic mai important decat “ceea ce-ti doresti”.

cativa ani mai tarziu, ne-am revazut in acelasi loc, absolut intamplator… sau nu?! era ziua ei, iar la masa pe care o rezervase erau multi oameni, toti necunoscuti pentru mine. n-am apucat sa-i privesc decat de la distanta, pentru ca dupa cateva clipe m-a tras de o mana, m-a infipt langa marginea mesei si-a inceput sa strige catre ceilalti: ea e cea mai buna prietena pe care am avut-o vreodata!
apoi am dansat, ne-am ciocnit in pahare, am ras si am cantat. ma usturau calcaiele infiorator si imi era frig. s-a facut dimineata si fiecare dintre noi s-a intors la viata lui.

o revad din cand in cand, niciodata intamplator. e destul de greu sa ne mai aduca intamplarea in aceleasi locuri. si, totusi, nu poate nimic sa ma impiedice sa vad dincolo de pardesiul atat de frumos croit si poseta perfect asortata. povestim despre noi si ceilalti, privindu-ne rar, cautand cu privirea in jurul nostru…. habar n-am ce! descarcam cu viteza maxima lucrurile pe care le-am trait “de cand am vorbit ultima data”. o aduc uneori aproape de mine si o scot drept exemplu in orice discutie cu prietenii mei de astazi despre “voi n-aveti cum sa intelegeti!”. stiu sigur ca asa se va intampla mereu. daca mie imi va fi rau, cineva o sa viseze ca nu mi-e bine si o gaseasca o cale sa ma intrebe ce s-a intamplat.

ce bine ca nu te poti ascunde de toti oamenii din lume. super! acum, hai sa ne intoarcem la ceilalti. mi-au inghetat picioarele in apa asta rece si ma enerveaza cumplit ca esti imbracata ca mine!